La traviata
Octombrie 2025 | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|
Lu | Ma | Mi | Jo | Vi | Sa | Du |
La traviata
Melodramă în trei acte (1853)
Muzică de Giuseppe Verdi
Text de Francesco Maria Piave după Alexandre Dumas fiul
Durată: aproximativ 2h 40min, cu un interval după primul act
Limbă: italiană, cu supratitrări în germană și engleză
Vârstă recomandată: 12 ani și peste
Violetta Valéry este o curtezană nobilă în Paris care „s-a abătut de la calea virtuții“ și duce o viață care oscilează între splendoare și mizerie. Pentru ea totul este un joc – chiar și dragostea – până când Alfredo Germont îi trezește sentimente adevărate. Dar această fericire rară durează doar puțin pentru Violetta, care suferă de tuberculoză și care mai întâi este umilită în public, apoi moare.
Giuseppe Verdi s-a concentrat o singură dată asupra unui subiect contemporan, La dame aux camélias de Alexandre Dumas fiul. Ca roman și piesă de teatru, Dumas și-a bazat povestea pe fapte reale. Verdi a compus o partitură de mare intensitate care transmite o gamă largă de emoții: bucurie și exuberanță, durere și disperare. Publicul este atras în intrigă și simte direct impactul destinului Violettei. Ca ultimă lucrare din „trilogia populară“, La traviata, care a avut premiera în 1853 și a fost prezentată pentru prima dată Unter den Linden în 1860, a risipit rapid scepticismul inițial și a devenit o operă de succes pe plan internațional. Producția lui Dieter Dorn o prezintă pe Violetta ca pe o femeie condamnată la moarte de la început, dar care se răzvrătește împotriva destinului său. La final, ea se stinge, aproape eteric.
Subiectul
Actul I
Petrecere în saloanele Violettei Valery, din Paris.
Un grup însuflețit de aristocrați veseli și domnisoare îndatoritoare s-a întâlnit pentru încă o noapte de petrecere și plăceri, unde "L'amistà s'intreccia al diletto"("Prietenia merge mână-n mână cu plăcerea"). Novice și un pic dezorientat în acest vârtej de cuvinte și muzică, Alfredo Germont se lasă prezentat de prietenul său Gastone cu intenția de a o cunoaște personal pe stăpâna casei, obiectul unei pasiuni secrete. Violetta este obosită de atâta atenție, așa încât, pentru a dramatiza puțin scena, propune un toast colectiv ("Libiamo ne' lieti calici"/"Să bem din vesele cupe"). Petrecerea continuă: în salonul alăturat începe muzica de vals; invitații pleacă să danseze, dar un acces de tuse împiedică ieșirea Violettei, care rămâne pe loc, sprijinită de Alfredo. Ecoul muzicii de vals ajunge până în centrul scenei, servind drept fundal al conversației celor doi: declarațiile de dragoste ale bărbatului ("Un dì, felice, eterea,/mi balenaste innante"/"Într-o zi, fericită, ușoară ca un fulg,/mi-ai apărut dinaintea ochilor") se amestecă cu refuzul șǎgalnic al femeii care nu îi poate promite decât o prietenie ("Ah, se ciò è ver, fuggitemi.../căci nu-ți pot da decât prietenie"). Prinși din nou în tumultul petrecerii pe cale să se termine, cei doi își dau întâlnire pentru a doua zi. Mijesc zorile, iar Violetta, rămasă singură, meditează tulburată la efectul produs asupra ei de vorbele tânărului Alfredo: să fi sosit ziua primei ei iubiri adevărate, momentul "de a fi iubită iubind?" (cântabile "Ah, fors'i lui che l'anima"/"Poate că el va fi acela"). În mod sigur nu (tempo di mezzo "Follie...follie...delirio vano è questo"/"Ce nebunie! În van e-al meu delir!"). Dar destinul Violettei este cu totul altul: să-și continue viața veselă și independența socială de până atunci (cabaletta "Sempre libera degg'io/folleggiare di gioia in gioia"/"Mereu liberă, ca un fluture în zbor/de la o plăcere la alta").
Actul II
Tabloul 1
Alfredo și Violetta trăiesc fericiți, retrași la țară, în apropiere de Paris. Aflând de la camerista Annina că Violetta și-a vândut bijuteriile pentru acoperirea cheltuielilor necesare întreținerii conacului, Alfredo pleacă în grabă la Paris, să procure bani. În absența sa, apare Giorgio Germont, care îi cere Violettei să-l părăsească pe Alfredo, deoarece logodnicul fiicei sale nu este de acord cu această "legătură imorală". După o grea luptă sufletească, Violetta hotărăște să renunțe la iubirea sa și pleacă la Paris, lăsând o scrisoare prin care comunică hotărârea de a se întoarce la viața de petreceri. Revenind, Alfredo nu se lasă convins de rugămințile tatălui său de a se întoarce acasă, în sânul familiei. Găsind pe masă o invitație de la Flora, pleacă în fugă spre Paris, unde știe că o va găsi pe Violetta.
Tabloul 2
Bal în casa Florei Bervoix. Printre alți invitați, la masa de joc se află și Alfredo. Intră Violetta la braț cu baronul Douphol. Între baron și Alfredo izbucnește o ceartă, ce tinde spre duel. Violetta îl imploră să nu-și riște viața. Alfredo este de acord, cu condiția ca Violetta să se întoarcă la el. Ținându-și promisiunea făcută lui Giorgio Germont, Violetta îi mărturisește lui Alfredo că îl iubește pe Douphol. Într-un acces de furie, Alfredo o jignește și este provocat la duel de către baron.
Actul III
Părăsită de toți prietenii, ajunsă în pragul mizeriei, Violetta zace pe patul de suferință. Doar Annina și Doctorul Grenvil, rămași credincioși, caută să-i dea curaj. Pe neașteptate apare Alfredo, care a aflat între timp adevărata cauză a despărțirii lor și s-a convins de nevinovăția Violettei. Din nou, cei doi tineri țes planuri pentru o viață fericită. Sosește și Giorgio Germont care, prețuind noblețea sufletească a Violettei, este acum de acord cu căsătoria lor. Dar, prea târziu... Boala necruțătoare nu iartă și Violetta se stinge în brațele lui Alfredo, pe care l-a iubit atât de mult...
Program si distributie
Conducerea muzicală: Karel Mark Chichon
Regia: Dieter Dorn
Colaborare regie: Christiane Zaunmair
Scenografia: Joanna Piestrzyńska
Costume: Moidele Bickel
Colaborare costume: Dorothée Uhrmacher
Lumini: Tobias Löffler
Coregrafie: Martin Gruber
Repetiții cor: Dani Juris
Violetta Valéry: Aida Garifullina (2, 4 octombrie 2025); Marina Rebeka (8, 14, 17, 24, 30 octombrie 2025)
Alfredo Germont: Pene Pati (2, 4 octombrie 2025); Stefan Pop (8, 14, 17, 24, 30 octombrie 2025)
Giorgio Germont: Alexey Markov
Flora Bervoix: Sandra Laagus
Annina: Katharina Kammerloher
Gastone: Andrés Moreno García
Baron Douphol: Irakli Pkhaladze
Marchiz d'Obigny: Arttu Kataja
Doctor Grenvil: Friedrich Hamel
Corul Operei de Stat, Orchestra de Stat din Berlin
State Opera Unter den Linden
Staatsoper Unter den Linden este unul dintre cele mai prestigioase teatre de operă din Berlin, având o istorie bogată și un impact cultural semnificativ.
Istorie:
Staatsoper Unter den Linden a fost construită inițial între 1741 și 1743, sub conducerea arhitectului Georg Wenzeslaus von Knobelsdorff. A fost comandată de Frederic al II-lea al Prusiei și se numea inițial Königliche Oper (Opera Regală). Teatrul de operă a suferit mai multe renovări și reconstrucții, în special după daunele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost redeschis în 1984, după o renovare majoră.
Construcție:
Designul original era caracterizat prin stilul baroc, cu o fațadă elegantă și un intrare grandioasă. Clădirea a fost reconstruită în anii 1950 și 1980, păstrând aspectul său clasic, în timp ce interiorul a fost modernizat. Fațada include un portic clasic cu șase coloane corintice și un fronton central proeminent.
Interior:
Interiorul este cunoscut pentru designul său opulent și clasic. Auditoriul este renumit pentru acustica și măreția sa, cu scaune din catifea luxoase și decorațiuni elaborate. Scena și zonele de șezut au fost actualizate pentru a respecta standardele moderne, păstrând în același timp estetica istorică.
Concerte și Spectacole:
Staatsoper Unter den Linden găzduiește o varietate de spectacole, inclusiv opere, concerte orchestrale și balet. Este sediul Staatskapelle Berlin, una dintre cele mai importante orchestre din Germania. Teatrul de operă este celebru pentru producțiile sale de înaltă calitate și pentru rolul său în scena culturală vibrantă din Berlin.
ÎNDRUMĂRI
Staatsoper Unter den Linden este complet accesibilă fără bariere datorită conexiunilor excelente cu transportul public.
ADRESA: Unter den Linden 7; 10117 Berlin
S-BAHN
S+U Friedrichstraße (S1, S2, S5, S7, S25, S75)
METROU
Hausvogteiplatz (U2)
Museumsinsel (U5)
Stadtmitte (U2, U6)
Unter den Linden (U5, U6)
AUTOBUZ
Staatsoper (100, 245, 300)
Unter den Linden/Friedrichstraße (100, 147, 245, 300, N6)
PARCARE
Garajul Q-PARK Unter den Linden/Staatsoper
Bebelplatz, 10117 Berlin
În garajul subteran sunt disponibile cinci stații de încărcare pentru vehicule electrice. Mai multe informații pot fi găsite aici.
Garajul subteran de pe Bebelplatz oferă locuri de parcare pentru persoane cu handicap și acces direct la operă. La intrarea în garaj între orele 17:30 și 23:30, taxa maximă de parcare este de 7 €. Pentru a beneficia de această tarife, introduceți biletul de parcare într-una dintre aparatele de plată și mesajul „Tarif teatru” va apărea pe ecran. Vă rugăm să rețineți că nu este posibil să utilizați acest tarif dacă intrați în garaj înainte de ora 17:30, astfel că nu va fi afișat pe ecran. Sfat: Dacă plătiți tarif de teatru la aparatul de plată înainte de eveniment, puteți evita așteptările inutile după spectacol.